M-am asezat in fata unei foi albe d hatie,cu pixul d la tine in mana,cu lacrimi in ochi,incerc sa
imi inec amarul si atata sufetinta in scris.Nu mai pot respira,nu mai pot vedea,fiecare lacrima care
aluneca p obrazul meu,este o picatura din dragostea enorma p care ti-o port.Incerc sa scap d ele dar
nu pot...inima imi este rapunsa d ace,cuie,spini,de cutite,inima aceea care odata iti apartinea acum
este franta, incearca sa gaseasca un loc de iesire printre atatea necazuri.Sufletul meu...nu este
aici....este acolo,oriunde ai fi tu...pentru ca asa cum ai zis odata..ti l-am daruit. Ochii mei sunt
doar o unealta spre a-mi imagina ochii tai
Ma doare gandul cuvintelor spuse in graba,despartirea fugara, ideea ca te-am pierdut poate pentru
totdeauna! Dar oare cat am putut sa gresesc? Doamne cat as vrea sa pot sterge acele momente in care
tiam gresit te iubesc,te iubesc cum nu am crezut ca voi putea iubi vreodata si iubirea asta imi
sfasie inima.O durere e nu trece cu nici un medicament !!! Cum pot eu oare sa te fac sa intelegi ca
sufletul meu nu va inceta sa planga decat atunci cand vom fi impreuna???? Cum pot sa-mi calc in
picioare sentimentele ???E deajuns doar un
cuvant si-ti cad la picioare....De ce sa refuzi fericirea?? Ce rost are?? Lasa-ma sa-ti daruiesc
viata mea, sa-ti spal picioarele cu lacrimile ochilor mei....e de ajuns doar un cuvant si ingerii
vor sta sa ne priveasca uimiti. De nu...ma condamni la tristete vesnica,pentru ca eu draga prietene,
te voi iubi pana cand si ultima suflare sin viata mea se va scurge...
Nimeni nu te va putea iubi vreodata asa cum te pot iubï eu !!!!!!!
