O fantoma nu vine niciodata singura. Ea e chemata sa pluteasca in podul scartaitor-lugubru de fetita
cu ochi mari de azur ce sta pitita in dulap cu foarfeca-n rochiile dantelate ale mamei vitrege. Mama
zaharina, iubitoare si robotitoare foarte, cat ti-e ziua de lunga, in coafoarele si magazinele de
cai roz, a carei gurita micuta-nsangerata nu se opreste niciodat din dat ... in fapt. O fantoma sta
printre randuri pe ganduri fara a sti ca nu mai e decat o imagine de-album de piele desprinsa ...
din viata si inca prinsa in mirajul continuumului de frica, in care luminita nu se vede de copaci.
Copaci crescuti pe-orizontala cu ochii mici strangatori din dinti si-ncarceiati dureros in
radacinile rigide prea. O fantoma umbla cu capul spart de prea mult intuneric bont si supara,
fiindca scormone intunericul in locuitorii de drept ai casei cocosate de rau. Pentru a ingropa o
fantoma iti trebuie multe vasle si-un lac adanc de lacrimi blande cu pesti de aur ce lumineaza calea
de dincolo. O fantoma nu trebuie dovedita. Ea exista sï atat.
