avem nevoie de o mangaiere sa uitam de durere
de o adiere de vant usoara in vremurile grele
cand amarul ne cuprinde, si-al patimei razboi
cu valuri de ispite se varsa peste noi
rauri de otrava din care bem cu sete
si in suflete ne inunda potopuri de regrete
vise si sperante ce ard la nesfarsit
dar nu le stinge nimeni caci ploaie sa oprit
si ne ranesc adesea cand ne lovim de realitate
cand le punem in fapte si realizam ca nu se poate
cand timpul ne raneste ca-i cel mai trecator
si crud ne mai trateaza cai trist, nepasator
in suflete ne raneste ca amarul timpuriu de toamna
ne priveste, trece ca o nepasatoare doamna
ne imbraca in sperante ca cad de pe noi
ca frunzele cenusii de pe copacii goi
refren :
zadarnic privesc spre cer, e mai negru ca pamantul,
mai rece ca mormantul, mai infinit ca gandul,
asteptand o raza de luna sau o scanteie de stele,
sami pun speranta-n ele si visele mele.
dar ce se intampla, cand cerul cel descriu,
reprezinta sufletele noastre intrun calvar pustiu,
cand drumul cenusiu, te invata sa fi viu,
iti da putere, te intareste, dar unde duce nu stiu .
am aruncat sperante in vulcan, nestiind c-o sa erupa
imi controlam destinul cu sfori, nestiind c-o sa se rupa
am inghetat lacrimi in frigul durerii eterne
puteam sa simt emotiile vieti cum mi se scurg prin vene
si am spuso des, dar multi nau inteles
ca un suflet nu are pret, decat cel pe interes
si daca intelegi ce zic te rog priveste cerul
in fiecare zi e diferit incearca sa-i intelegi misterul
ca e diferit, la fel ca sufletele noaste
si ne bucuram nespus cand ceru-i plin de astre
cand lasam banul sa faca diferente intre noi
cu suflete murdare marca am merge la razboi
ne lasam manipulati, cu mintile in ceata
injectati cu falsa speranta, visam la o alta viata
cand te lasi rapus de defecte si cazi incet
cand frica te impune la respect e cel mai josnic sentiment
refren :
privesc spre cer, e mai negru ca pamantul,
mai rece ca mormantul, mai infinit ca gandul,
asteptand o raza de luna sau o scanteie de stele,
sami pun speranta-n ele si visele mele.
dar ce se intampla, cand cerul cel descriu,
reprezinta sufletele noastre intrun calvar pustiu,
cand drumul cenusiu, te invata sa fi viu,
iti da putere, te intareste, dar unde duce nu stiu .
suntem tarfe, zdrente, cu ganduri perverse
cu minti ce vor sa-nvete, ce se pierd in doua universe
in urlete plangatoare si priviri amare
cautand raze de soare, culoare, alinare
cand zambetul tau eclipsat de lacrimi
invata sa ti ochi deschisi printre lacrimi si patimi
oricat de greu ar fi tot ne gandim la ziua ce vine
si nu ezitam sa trecem prin rau ca sa ajungem la bine
ca sa ajungem unde ne dorim ne tragem pe coate
cand visele sunt spulberate lasam frica de-oparte
cand imaginatia e infinita si duce la eternitate
cand suferim raniti de soapte, gand dupa gand se-abate
ca oriunde am fi si oriunde neam duce
tot acolo vom ajunge, sub o rece cruce
lasand cuvinte in spate printre lacrimi amintiri
sub pamantul rece si fara trandafirï. ( by dJ_EdWarDD)
