ard cuvinte le privesc cum se sting in scrum
si clipe reci acum dispar pe veci in fum
nustiu de unde vin nustiu unde ma duc
necunoscut e drumul si lung o iau pe unde apuc
dulci iluzii, vise amare, raze de vechi amintiri,
ce in suflet dau culoare, acum umbrite de priviri.
de ce se pierd acum pe drumul ce il las in spate
printre soapte lasand loc de cuvinte noi si fapte
in nopti ca asta singuratice ecouri imi raspund
si imi dau dureri de cat cu sunetul lor profund
ascund in mine durere si-o las pana piere
sa prind putere sa trec de belele
in vremuri grele cand simt cas in zadar visele mele
cand nici cea mai furtunoasa ploaie nu poate sa le spele
cand nici cel mai frumos zambet nu poate sa ma inveseleasca
si nici cea mai dulce voce numi alina durerea sufleteasca
ard cuvinte si ganduri, pun bucati din suflet in randuri
imi iau avant sa sar peste inaltele ziduri
ma simt ca un calator in tren, in decor un gri etern..
si un pahar de vin ce ma calmeaza ca un dulce refren
timpul parca se opreste se face stana de piatra
si impietreste clipe, ceru-i negru, trist arata
vantul rece, imi inchide pleopele grele
si cerul plange, parca asteapta lacrimile mele
unde-i inconstientu ala de soare ce-l astept cu ardoare
in suflet e ger, ninsoare, inca asteapta razele tale
sufletul meu plange ca o apa curgatoare
tablou asta e mai trist decat o ultima scrisoare
lumea acum parca e muta eu sunt cel mai mare ganditor
ma pierd in taramul lor imi iau in serios rolul de trecator
satul de vorbele lor a celor ce nu ma lasa sa zbor
calatoresc, calator ucid sperante-ïs nepasator
