Ciobanasu' 9-05-2008
de Buleandra Stefan
Era odata intr-un sat,
Um cioban tare minunat
Toata viatza lui,
A fost ciobanu satului.
El avea o nevasta doua fete si un baiat,
Toata lumea il cunostea in sat
Avea o nevasta harnica foc,
Si zicea el ca-i poarta noroc.
Fetele au plecat departe,
Ca sa invete carrte
Acolo traiesc in bunatate,
Si mereu se ajuta in toate.
Insa baiatul ciobanului in sat a ramas,
Ca sa se faca ciobanas.
Si de mic pe tatasu il urmeaza in toate,
Si nu mai vrea sa invetze carte.
"Decat mare si bogat,
Mai bine cioban in sat,
Ca nicunde nui mai bine,
Cum e in sat la tine"
Asta ii spune mamicii lui,
Cand se scaldau in Bahlui.
Mama se ducea mereu cu el la scaldat,
Pana s-a facut mare baiat.
Mama ii zicea mereu sa se duca la oras,
Sa nu se mai faca si el ciobanas.
Insa pe mama nu a ascultat,
Si s-a facut cioban in sat.
Atunci cand tatasu a imbatranit,
Imediat l-a inlocuit.
Si trebuia sa aibe in paza,
67 de capre si mioare ogroaza.
Avea peste 200 de oi,
Dar le hranea bine pan zavoi
Catei avea destui si destepti foc,
Lupul de turma nu se apropia deloc.
Si cu traista la spinare,
In fiecare zi,mana oile la vale.
Satenii toti erau multumiti foarte,
Ca au mioarele toate.
Iar pe ciobanas il lauda lumea toata,
Ca seamana cu al lui tata.
Insa ciobanasu nu se mandrea cu ceea ce zic oamenii satului,
Si el face doar pe placul sufletului.
Colegi lui de la stana si bordei,
Au plecat toti trei
Uni la oras altii pan alta tara,
Si ciobanasu nostru a ramas singur o intreaga vara.
Armata nu a mai facut,
Ca viatza de cioban i-a pleacut.
Si a ramas pe viatza cioban in sat,
Si in armata nu a mai plecat.
Satenii cand au vazut ca ramane singur o vara,
Au pus toti bani si iau cumparat o vioara.
Vioara era viatza lui,
Si i-a multumit tot satului.
Si cand e cu turma pe coasta plecat,
Isi scoate vioara si se pune pe cantat.
Doar seara ce mai mananca,
Caci toata ziua la vioara canta.
Si cand intra prin poiana,
Si canta cu a sa vioara
Pasari minunate pe langa el se aduna,
Ca sa asculte muzica buna.
Si cand ciobanasu se opreste,
Pasarile il ciripeste,
"Cantane ciobanasule frumos,
Ca ne canti asa duios.
De nas vrea sa te mai opresti,
Dar stim ca trebuie sa te mai si odihnesti.
Si de oi crija trebuie sa mai ai cateodata,
Sa nu se piarda pan padurea asta intunecata.
Ai grija mare ciobanas pe unde le ratacesti,
Si de lup sa le feresti,
Degeaba ai canii mai dolofani
Caci lupu este mare viclean.
Cainii daca nu-l zareste,
Oile le prapadeste.
Cainii doar latra si ii aude,
Dar de ei mereu se ascunde.
Asa ca tine oile mai pe langa tine,
Daca vrei sa le fie bine
Insa nu ai o turma asa mare
Ia mai bagane o cantare!"
Ciobanasu a luat in seama acest sfat,
Si sa pus iar pe cantat.
Pasarelele sunt toate fericite,
Cand aud cantece ne mai auzite.
Si ciobanasu isi incearca vioara,
Pana il apuca seara
Si cu lumina facuta de luna,
Ajunge el cu turma intreaga la stana.
Mulge oile si caprele toate,
Bea si el oleaca de lapte,
Mai baga si el o cantare,
Si apoi se baga la culcare.
Si apoi dimineatza cand se scoala,
Mai baga ceva in burta,ca-i goala
Isi ia vioara la subtzioare,
Si pleaca cu turma in indepartare.
Dimineatza se duce sa cante pe Bahlui,
Si toti pescarusii se adun in jurul lui
Si asculta fiecare bucuros,
Canecul ciobanasului,cel duios.
Dimineatza duce oile la apa,
Si pleaca in poienitze dupa ce le adapa.
"Nu pleca draga copile,
Ca vom plange dupa tine.
Mai stai aici cu noi,
Sa ne mai canti in zavoi,
Caci un canec ca al tau nu am auzit niciunu niciodata,
Si nici nu cred ca vom mai auzi vreodata."
Asta ii cereau berzele si pecarusi ciobanului,
Cand nu a mai auzit cantecul zavoiului.
"Am sa vin in fiecare dimineatza sa va cant aici,
Caci dimineatza stau aici fara griji si fara frici.
Acum in poienitze trebuie sa plec,
Ca mai iubeste cineva al meu cantec.
Eu va zic la revedere,
Am plecat cu mioarele mele."
Si apoi isi fluiera cainii indata,
Sa indrume turma toata,
Catre padurea cea umbrita,
Caci acolo turma-i ferita.
Pasarelele imediat l-au intampinat,
Asteptandu-i cantecul minunat.
Ciobanasu pe un butuc s-a asezat,
Si s-a pus iar pe cantat.
Dragostea si voia buna,
Cu un cantec impreuna.
La pasari le face inima vioara,
Si le canta pana la seara.
"Dute ciobanas la stana,
Hai sa mergem impreuna
Ca azi ne-ai cantat,
Pana cand s-a inserat.
Adunati turma de mioare,
Caci se aproapie haita cea mare."
Ciobanasu doar 4 caini avea,
Si haita se apropia.
Ciobanasu a ajuns la stana repede cu bine,
Si la numaratoare avea cu 3 oi mai putine.
Ne stiind ce sa faca,
A inceput sa cante indata:
"Foaie verde de nuc,
Nu stiu pe unde s-o apuc,
Pan paduri sa ratacesc,
Mioarele sa mi le gasesc
De murit odata si odata tot mor,
Ca timpul e trecator."
Inima in dinti si-a luat,
Si dupa mioare a plecat.
Cainii toti l-au urmarit,
Si mioarele le-au gasit.
Ele erau toate trei inghesuite,
Si de haita erau pandite.
Ciobanasu haita pe urma a zarit,
Si a ramas incremenit,
Cainii lui nu il urmau,
Si la lupi maraiau si latrau.
Insa nu prea aveau sanse mari,
Sa izgoneasca lupii hoinari.
O lupta crancena intre viatza si moarte
Intre lupi si caini se va da,dar poate
Ciobanasul va gasi alta cale,
Sa le salveze pe mioare.
Insa alta cale nu a gasit,
Si lupii sau dezlantuit.
Cainii le tin cat pot piept,
Si ciobanasu destept,
A luat un bat de jos
Si a lovit lupii curajos.
Iar lupii i-a lovit,
Pana cand i-a izgonit.
Unii chiar au si murit,
Sau poate doar au adormit.
Dar din pacate...
Mioarele doua sunt moarte,
Asa ca mai are o mioara si u caine,
Si nu va sti cum e ziua de maine.
Ciobanasul a plecat suparat spre stana,
Dar macar el avea o stare buna.
Cainele era aproape mort,
Iar mioara ranita pe intregul corp.
Dar totusi ciobanul era un pic fericit,
ca aceea haita de lupi a izgonit.
Si acum poate sa se mai plimbe pan natura frumoasa,
Cu turma lui de mioare numeroase.
Luna de sus lupta a privegheat,
Si pe cioban a ajutat
Caci a facut ea o magie,
Sa mai tina o mioara vie.
Si luna de sus,
Mioara in fatza i-a pus,
Erau in graba mare,
la rasarit de soare
Si tot se auzea un behait,
Iar ciobanul a auzit
O mioara rapita,
Cu fortza si ranita.
Ciobanul a ramas incremenit,
Cand a vazut inca o mioara care nu a murit.
Si s-a dus si mai fericit acasa,
Pe cararea minunata cea luminoasa.
Si cand a ajuns la stana a fost intampinat,
De doi oameni si un cioban care nu e din sat.
"De unde vi ciobanas asa ranit,
Cu sange pe maini si haine,cam obosit?
Pe unde ai umblat,
Si cu cine te-ai luptat?
Si vad ca mai ai doar un caine,
Care nici el nu prea arata bine.
Deci ia zimi si mie ce sa intamplat,
De cainii tai sau imputinat?
Vad ca ai si doua mioare ranite...
Deci cate ai si prapadite?"
"Ieri cand ma intorceam spre casa,
Ne-atacat o haita de lupi numeroasa,
Insa toata turma credeam ca am scapat,
Insa la numaratoare,ca lipsesc trei am observat.
Am luat toti cainii cu mine,
Si ne-am dus sa le cautam prin imprejurime,
Si apoi cand am gasit mioarele ratacite,
Dupa copaci erau pandite.
Lupii le-au atacat,si am sarit la razboi
Insa mioarele fugeau si de noi.
Si altceva nu mai era de facut,
Si cu lupii ne-am batut.
Din pacate trei caini si o mioara am pierdut,
Cainii curajosi si mioara cu clopotel la gat.
Asa ca doar de caini sa zicem ca am nevoie acum,
Dar de data asta nu mai vreau deia dupa drum!
Vreau caine care sa creasca mare si curajos,
Nu trebuie sa fie neaparat frumos.
Si saraci cainii erau destepti si curajosi,
Dandu-si chiar viatza,deci nu erau fricosi.
Dar de data asta vreau sa am caine,
Care sa asculte de mine.
Cu mintea inteleapta foarte,
Si mioarele sa le mane cu rautate.
Caci cainii ceilalti cu bunatate le-a manat,
Si mioarele de ei nu au ascultat.
Deci sper ca ma-ati inteles,
De ce am sange pana si pe fes."
"Bai ciobanasule ai facut o promisiune la vara,
Ca nu vei lasa nici-o mioara sa moara.
Dar totusi sunt multumit,
Ca mioarele le-ai salvat si doar una a murit
Si ca sa iti usurez treaba tie,
Ti-am adus o companie.
Acesta om de langa mine,
E cioban ca si tine
El toata viatza lui,
Nu a stiut ce e coltu lupului,
Mioarele din satul sau mereu le-a salvat,
Caci cu lupii mereu s-a luptat.
Si uite asa m-am gandit sa ti-l aduc tie,
Sa mai ai si tu o bucurie.
Caci singur pe meleagurile astea mereu,
Cred ca te gaseam mort sub cerul lui Dumnezeu."
Ciobanasul era fericit se pare,
Ca pe cineva langa el mai are.
Care sa mai duca mioarele la vale,
Chiar daca are ceva in cale.
Ca mai are cu cine sa stea de vorba,
Cand mananca un castron cu ciorba,
Si ca mai are cu cine sa povesteasca fapte,
Cand mai bea si el un pahar de lapte.
Iar apoi sateni au plecat,
Ca poate aveau treaba in sat.
Si ciobanasu a ramas singur in compania ciobanului,
Si trebuia sa duca turma pe Bahlui.
Si cand se intorceau de la raulet,
Au intalnit un mistret,
Iar ciobanu cel nou a fluierat si a tot fluierat,
Pana cand mistretul s-a speriat si a plecat.
Ciobanasul a ramas tare uimit,
Si de ciobanul nou venit era multumit.
"Suntem ciobani mereu,
Si la bine si la rau.
Traim aici de multe zeci de ani,
Si nu am dus lipsa de dusmani,
Noi am trait ca fratii,
Ne-au despartit carpatii."
Ciobanasul a inceput sa cante acest cantecel,
Cand a vazut ce cioban de companie are cu el.
Si fiind bucurosi foarte,
Au plecat in poienite cu mioarele toate.
Cum au ajuns in locul minunat,
Ciobanul a ramas tare mirat,
Ca niciodata nu a mai descoperit,
Un loc asa de infrunzit
Iar ciobanasul pe un butuc s-a asezat,
Si s-a pus iar pe cantat.
"Maicuta vrea sa ma insor,
Sa nu mai stau in preajma oilor,
Eu nu vreau sotie si avere,
Vreau sa stau printre oile mele,
Sa-mi traiesc viata la placere,
Cand ma prinde seara cu ele si stau cu ochii in stele.
De ar fi sa ma insor as lua o saraca
Ca inimii mele sa-i placa,
Nu cu fata primarului,
Care e bogata satului.
Nu imi pasa de avutie,
Vreau saraca sa imi placa mie.
Odata si odata tot ma insor,
Ca vreau si yo sa am fecior.
Sa il iau la stana cu mine,
Sa il invat numai de bine."
Si apoi pe instrumentala au dansat,
Pana cand s-a inserat.
Toate mioarele erau in preajma lor,
Dar nu ferite si de coltu lupilor.
Cu ei aveau doar un catel,
Care era plin de rani si el.
Ciobani au adunat mioarele impreuna
Si s-au indreptat spre stana.
Si cum mergeau ei asa bucurosi de viatza,
O haita mare de lupi le-a iesit in fatza.
Ei pareau cam infometati,
Iar ciobanii erau foarte speriatzi,
Ciobanii erau amandoi in lipsa de idei,
Iar apoi au soptit intre ei.
Si apoi asa de odata,
Ciobanasul si-a luat vioara minunata,
Si pe seful haitei l-a lovit,
Si in alta directie a fugit.
Si toti lupii catre el s-au indreptat,
Iar ciobanasul oile si le-a scapat.
Caci ciobanul nou venit,
A luat toate mioarele si spre stana a fugit.
Iar ciobanasul nostru alearga pan padurea de zori,
Vazand mereu in urma lui capetele lupilor.
Si ciobanasul nostru a tot fugit,
Pana cand a obosit si s-a oprit.
El s-a oprit la radacina unui stejar,
Si s-a urcat repede in el ca un jaguar.
Iar lupii nu puteau sa se suie dupa el,
Chiar daca stejarul era cam mititel.
Si l-a apucat ziua in stejar,
Insa fiecare lup din haita era pandar,
Si cred ca lupii nu mai pleaca,
Si pe ciobanas ataca.
Iar ciobanul de la stana,
Cand a vazut ca ciobanasul nu mai vine,
S-a dus in sat intamplarea sa spuna,
Si nu a mai asteptat ziua de maine.
Iar ciobanasul nostru cel pandit,
Sa se uite la lupii s-a plictisit,
Si dupa spinare si-a luat vioara,
Si a cantat pana l-a apucat seara.
"Multumesc lui Dumnezeu ca inca mai traiesc,
Insa lupii astia ma pandesc,
Iar de sete si de foame cred ca am sa mor,
Din cauza lupilor.
Dute dor si te intoarce,
Adu pe mama incoace,
Dorul din copilarie,
Numai mama mea mi-l stie.
Nu vreau ca acum sa mor,
Ca m-a cuprins un mare dor,
De mamica mea frumoasa,
Cand stateam cu ea acasa."
Iar ciobanul apoi a adormit,
Insa lupii l-au trezit,
Caci a inceput sa urle la el,
Cand nu a mai auzit al sau cantecel.
Si apoi la ciobanas o idee i-a venit,
Si le-a cantat la lupii pana i-a adormit.
Si s-a dat jos din stejar pe furis,
Si a scapat de lupi foarte maruntis.
Iar lumea din sat cand a auzit,
Ca ciobanasul de lupii a fost rapit,
Si-au luat oile lui fiecare,
Si le-au dus unii acasa altii la vanzare.
Ciobanul cel nou a ramas tare suparat,
Ca nu are nimeni incredere in el din sat.
Si-a luat si el ceva de mancat,
Iar spre bordeiul sau s-a indreptat.
Caci mai avea lucruri de acolo de luat,
Inainte sa plece din sat.
Si afara era furtuna,
Insa in bordei ducea o viatza buna.
Si l-a luat somnu in bordei,
Caci era amiaza...vreo trei
Si el cum a atzipit,
Deodata vioara ciobanasului cum canta a auzit.
Prima oara credea ca i se pare,
Si s-a pus iar la culcare,
Dar a auzit iar sunetul de vioara,
Si s-a hotarat sa iasa afara.
Cum pe cioban la vazut,
A ramas tare mirat,
Insa deodata l-a fulgerat...
Si ciobanasul a dïsparut.
SI AM INCALECAT PE UN PONEI,
cITESTE-MI POEZIA DACA VREI,
IAR DACA NU O CITESTI,
DE MINE SA TE FERETI.
ACEASTA POEZIEA ARE 99 DE STROFE....DECI LAM FACUT PE EMINESCU!!!
