E larma si trenul sta gata sa plece,
Vagonul se umple de oameni straini.
Mi-e inima stransa, e sapte si zece,
Ma-ntorc la fereastra si stau ca pe spini.
Da-i, baiete, drumul, ca n-avem rabdare,
E gata, un suier, un repede zvon
Si simt ca se misca cu noi, salutare !
Trec umbre grabite pe langa vagon.
E clipa cand glasul durerilor tace,
Duc mana la frunte si ochii mi-I strang
Si-n suflet, deodata, un gol mi se face,
Da-i, baiete, drumul, ca-mi vine sa plang !
Acum, pe de laturi, incep sa ramana
Semnale, macazuri, vagoane si fum.
Trec umbre de oamnei cu steaguri in mana
Si trenul, navalnic, se-asterne la drum.
Adio, adio, romantica urbe,
Adio, zadarnic si dulce trecut !
Din goana, cand trenul se-ndoaie la curbe,
Scot capul afara si lung te salut !
Orasul ramane sclipind in lumina,
Biserici si case, deodata, apun.
In fata se-asterne o verde cortina
Si trenul alearga, alearga nebun.
Se schimba decorul, privelisti sure,
Un ses peste care trec umbre de nori,
Un drum singuratic, un colt de padure
Cu varfuri uscate si cuiburi de ciori.
In arie larga se-nvarte pamantul
Si fuge-n rotire intregul teren,
Pe netede campuri ne ducem ca vantul,
Cantoanele albe se uïta la tren.
