Parasit de lume si de soarta aspra,
Amintindu-mi de multe siraguri de clipe
Cand nimeni nu-mi va bate la poarta
Cand vremea i-mi asterne in suflet,
Cenusa ei pura dar moarta.
Si incet mi se asterne noaptea,
Cu a ei neguri purtate pe umeri
Ca si bezna ce ma inghite
Si viforul bate paganul
Aripile viselor sa-mi smulga.
Si privesc mirat spre cer,
Ca nu-i raza sa-mi mangaie fruntea...
Oare, mai straluci-va vreodata
Altaru-nchinarilor mele?
Doar tu iubito esti stejarul nadejdilor mele
Doar tu iubito esti nadejdea iubirii mele.
Vai ! ... Tu esti atat de frumoasa,
Dar esti atat de departe
De nadejdea dragosteï mele.
