Doua suflete amice de copile pamântene
Se-ntâlnesc în steaua lunii, se privesc duios prin gene,
Apoi stau într-o uimire, una alteia zâmbind,
Si-mpreuna îsi iau zborul, prin senin calatorind.
“Tu esti, dulce surioara zice una cu mirare,
Tu, regina frumusetii, tu, altar de închinare!
Pe pamânt, de-abia în floare, cum se face de-ai muri”
Cealalta, varsând lacrimi, îi raspunde”Am iubit! ”
“Ai iubit! ... ai trecut raiul! ... ai simtit în primavara
Acea flacara cereasca, dulce mult si mult amara!
Ai iubit! ... si tu din viata ai putut, ai vrut sa zbori! ...
Unde, unde-ti sunt ramase virginalele comori”
“Am lasat glasul meu dulce unei dulci privighetoare;
Ochii, murelor din codru; parul, falnicul soare;
Sânul, unui crin varatic; gura, unui trandafir,
Si pamântului în jale, al meu vesnic suvenïr! ”
