Epigonii vechi si noi...parodie-pamflet, specie literara nerecomandata celor lipsiti de umorul
sanatos cu care suntem inzestrati, din belsug, noi, oamenii cu adevarat deosebiti (!)...
Mi-a sunat, ieri, telefonul, numarul era “ascuns”,
Am avut o ezitare, insa, totusi, am raspuns...
Vocea unei secretare, cu accent necunoscut:
Legatura cu Maestrul…numai pentru un minut...
(Cand am auzit “maestrul” am ramas stupefiat,
Asta–i buna, eu, un nimeni, de… “maestru!” apelat?)
Si aud… pe cine credeti, dar mai bine nu va spun,
Sa nu risc o controversa: “Nu se poate, esti nebun!”
« Spune-mi, dragul meu prieten, astazi ce mai nascocesti
Tot ceva legat de mine, alte teme nu gasesti ?
Stiu ca multi, vorbind de mine, au o paine de mancat,
Ceea ce, la urma urmei, nici nu e de condamnat…
Viata, astazi, nu e simpla, trebuie sa stea “in priza”,
Si cumva sa se “descurce”, stiu, am auzit, e criza ...
Dar, m-a intristat teribil, despre mine ce s-a spus,
Ce-au visat in toiul noptii, ei, in mintea mea au pus !
Geniu, Demiurg, Luceafar, astea « merg » cand le ascult,
Dar sa vezi «multiple sensuri», parca totusi, e prea mult…
Cand ii vad cu cata ravna, numai sensuri noi gasesc,
Uneori, chiar ma amuza, dar, mai des, ma plictisesc…
Exegeti «cu ceafa groasa », cu talentul lor defunct,
Cum aud, ca spun o vorba, ca « ne tragem » dintr-un «punct
»,
(Ce-i drept, unul «in miscare », cu explozii si incendii,)
Au umplut biblioteca, de tratate si compendii!
Mi-au adaugat « valente » si m-au tot cosmetizat,
Iar, din proletar, odata, astazi sunt un imparat!
Si ma simt, (de un ma sapa nici, macar arheologii,)
Ca fosila sufocata sub un munte de elogii...
Cred ca mintea li-i cuprinsa de o crasa indolenta,
Hai, mai bine-n doua vorbe, sa vorbim de « concurenta »…
De Alecsandri, de Donici, de Cosbuc, ai auzit,
Pe cei vechi, foarte probabil, cat de cat, i-ai mai citit...
Sa iti fac o scurta lista cu acei, ce, dupa mine,
“Au tras » tare sa ma « prinda », precum… turcii, la
Rovine !
Minulescu, ecce homo, corigentul la «materna»,
Ce mereu pierdea o cheie…(daca n-o tinea sub perna! ...)
Blaga, mesterul Manole, ardelean...dintre cei buni,
Ce-o tinea una si buna cu corola de minuni...
(Aici este necesara, o modesta precizare:
Nu e unul si acelasi, cu ministrul nostru, care,
S-a lasat de meserie, cand mai multi “amarasteni”,
Au strigat ca:”Iesi afara, ...!” la palatul Cotroceni.)
Goga, cantand fara tara, scotea strigate-n pustiu...
(Sa ma sperie, nu alta ..., sincer, chiar era sa fiu !)
Voiculescu, Crainic, Cotrus, toti aveau simtul masurii,
O tripleta de sperante…o spun cam…la coltul gurii !
De Doinas, sa ma impiedic? Pentru mine e un « ciot »,
L-am trimis de tot in ceata, cu « mistretul » lui, cu tot !
Of, Bacovia, sarmanul, cu limbajul lui de plumb,
Cu umor cat diferenta dintre nasture si bumb...
George Lesnea, ce, partidul, peste tot, el il vedea,
Si in rufele pe sarma si in zatul de cafea....
Labis, care, prea de tanar, din pacate, brusc, s-a “stins”,
La vanat de caprioare, intr-un miez de ev aprins...
Cu Beniuc, aveam sperante, catre el, priveam o vreme
Dar m-a desumflat amarnic,...”grau-i strasnic, nu-s probleme!”
Da, desigur, Paunescu, mi-a tinut o vreme piept,
Avea stofa si cultura, era un baiat destept,
Insa numai el o stie, ce talent a risipit,
Orzul poeziei sale, cate gaste a hranit...
La Sorescu, la tot pasul, facaturi laudative,
„Adunate-n cer gramada”, stocuri supranormative...
Bun tataie e Arghezi, de cuvinte potrivite,
Printre vorbe de sudalma si indemnuri pentru vite...
Dar cand vezi ca poezia, este plina de puroi,
(Telefonul de urgenta este 112...)
Iar Dinescu, greu munceste, dupa cum prea bine vezi,
La Tanase, cu sloganul: “Mircea, fa-te ca lucrezi!”
De Vadim, ca sa fiu sincer, un tribun-gigant al mintii,
In razboiul lui cu hotii, ungurii si presedintii,
(Despre el, numai de bine, ce vrei sa mi-l urc in cap,
Si sa intru in polemici, sa nu stiu cum sa mai scap ?)
Tot la dumnealui, tribunul, cu umor, eu m-am gandit,
Dorian, cand a dat viata la “Iubito, ne-am iubit...”
Ildiko si cu Atilla…(ar fi supergenial!)
Personaje de emblema, imnului national…
Doamna Ana, doamna Nina, “siameze“delicate,
Carora, le dau porecla de « pisici aristocrate »,
Ma sustin ca « argumente», pentru « titlul » ce il dau,
Arpagic-ul cel celebru si simpaticul Miorlau …
Mai lipseste doar motanul, Felix, parca se numeste,
Personaj pe care “Preº-ul”, ca « mogul » ni-l pomeneste…
Si mai amintesc doar una, din acelasi « autor »,
“Iarna nu-i la fel cu vara!”… (desi tinde-n viitor !)
Pe Brumaru, fostul medic, ce din zori si pana seara,
Cu cuvinte triviale, o “alinta” pe Tamara….
Sau Stanescu, «limba» iute, otravita, de serpoaica,
Ce, femeia, el o vede ca o tanara leoaica ...
Nu mai spun de Cartarescu, ce viseaza mult si bine,
Clipa cand din simplu “-escu”, ma va depasi pe mine…
……………………………………&#
8230;…………………
Ei, asemenea cu altii, peste ani, au incercat,
Soclul meu sa il rastoarne, insa i-am “desfiintat”...
Mi-am propus ca peste dansii “sa trec falnic, fara pas,”
Ca un cal mancand jaratec, nu graunte si «ovas »!
Cand mi-am pus in functiune, geniul meu etern peren,
I-am lasat pe toti in urma, cu o tura de teren!
Toti au vrut sa-mi ia coroana, unii chiar si azi, incearca,
Dar ii vad la naufragiu, impartind aceeasi barca...
Artilerii de cuvinte, sa ma bat cu ei in sabii ?
Nu mai vreau ca sa continui, fiindca trag cu tunu-n vrabii…
Totusi, cand mi-ai scris “satira”, avand iz de cloroform,
Eu m-am rasucit, amice, in mormantul unde dorm,
Te-am pascut la iarba verde, nu cu trestie si fan,
Asta-mi e recunostinta sarpelui crescut la san!
Dupa cum, cu ani in urma, un sovietic presedinte,
La tribuna Europei, a rostit niste cuvinte:
“Noi ca pietrele ramanem, pe sub apele ce curg,
Si pe noi, ne infioara, doar… temutul Luxemburg!”
Tot asa, cu sus-numitii, nu de ei imi este teama,
Si, la ora actuala, iata, nu-i mai bag in seama...
Insa tu imi stai ca piatra in pantoful incaltat,
Iti simt rasuflarea-n ceafa...un cartof infierbantat!
Vad ca imi doresti caderea, de pe soclul meu la vale,
Cu satira ta acida, opera de trei parale...:-)))
Totusi, pentru scurta vreme, vreau sa fac un pas in spate,
Fara critici, exegeze, larma si publicitate.
Imi doresc sa vad cum este sa fii simplu muritor,
Ca in cartea,...cum ii spune…cred ca: ”Print si cersetor...”
Gata, iti predau stafeta si de bine eu iti zic,
Dupa care, receptorul a facut o data: “clic”!
............................................................................................
Hai, maestre, nu se poate, daca vrei, imi cer iertare,
Doar nu vezi in treaba asta, un motiv de suparare…
Este drept, iti calc pe urme, pentru ca nu vreau « plevuste »,
Vulturul… chiar pui sa fie, nu se satura cu muste… )))
D.M.G., decembrïe 2010.
