SATIRA SATIRELOR
*parodie-pamflet-un necesar drept la replica intre marii poeti printre veacuri, specie literara
nerecomandata celor lipsiti de simtul umorului…
**Motto:”Noi, aceia care suntem, poeti supertalentati,
Mai tarziu sau mai devreme, toti vom fi parodiati...”
Mare mi-a mai fost mirarea, nu demult, mai asta vara,
Cand, dupa o zi de munca, realmente obosit,
Intorcandu-ma, acasa, o surpriza am gasit:
In cutia de la posta, un colet legat cu sfoara…
De la unul, M. si E.(-scu ?!), special, chiar pentru mine.
M-am facut, la fata, rosu, precum racul bine fiert,
Si adresa, dar si data, confirmandu-mi asta cert,
Ca eu sant destinatarul, la un secol si mai bine...
Inlauntru, plin de graba, aruncandu-mi o privire,
Am gasit, impaturite, avand colturi cu „urechi“,
Foi de timp ingalbenite, niste manuscrise vechi,
Cinci « scrisori » frumos rimate, cu un titlu scurt, « Satire
»…
Cu un scris superb de mana, (aici n-am nimic de spus !),
Insa limba era veche, cam”cu hopuri” la citit,
Si, alambicat mesajul, era tare incalcit,
Continutul, o “salata”, necesar a fi « tradus »…
Prima, o filozofie, laudand puterea sortii,
In siraguri de cuvinte, unele, chiar fara rost,
O polologhie lunga, goala ca o zi de post,
Cica-n lume stapaneste, (hai, ca-i buna!) geniul mortii...
Contemplatii despre luna, siruri de babilonii,
Despre viata ce o ducem, despre timpul cel trecut,
Despre cate si mai cate, (recunosc ca m-ai pierdut!),
Si pareri, pe care, altii, le-ar numi “cosmogonii”...
O a doua despre unul, singur, tare izolat,
Caruia ii, ramasese, pana prinsa in cerneala,
Vezi, de aia, pasamite, si hartia era goala,
Si nu-i place linguseala sau sa fie laudat...
O a treia, din istorii, despre intrigi ce se tes,
Cu batranul nostru Mircea, ce nu-i” inghitea” pe turci,
Si-i batea, fara crutare, precum grindina pe curci,
(Din pacate insa, asta, nu s-a intamplat mai des...)
Daca inteleg eu bine, deschizand alta scrisoare,
Iarasi vine « izolatul », ce priveste o femeie,
Ca o poarta, ce il duce,(ce nastrusnica idee! )
Catre stranii universuri, ca o rampa de lansare...
Si, in fine, cea din urma, zice ca, sa ne pazim,
De-o persoana imorala, avand numele Dalila,
Ce nu stie ce inseamna, nici durerea si nici mila,
Sfaturi multe, pertinente, cum de ea sa ne ferim...
Iar pe verso, o” poema” (si ce titlu!): “Epigonii”,
Oameni vechi, de altadata, intamplari demult uitate,
Unele inchipuite, altele adevarate,
Lunga lista de persoane si trecute bazaconii…
La subsol, o nota scurta, cica pentru carcotasi,
“E usor a scrie versuri...”mai departe, era sters,
Deci, n-am inteles o iota, nevazand intregul vers,
Nici cam ce-o fi vrut sa zica, peste urmatorii pasi…
Si ma uit din nou la nume, sa citesc expeditorul,
(Nu imi plac necunoscutii, sa fiu sincer, ma si tem),
Vad cu litere de-o schioapa, cum spuneam, un E. si-un M.,
[Esti Mihai (?), o sa-ti zic Misu(!), fie-mi pardonat umorul…]
Iarta-ma, ca-ti spun aceasta, ai trait pana sa mori,
(Ce postas puteai ajunge, sef de posta, diriginte,
Sau chiar ditamai profesor, daca ai fi fost cuminte),
Si-ai pierdut atata vreme, compunand niste scrisori…
Am legat la loc coletul, cum era mai inainte,
Tot cu sfoara si cu noduri, cat de tare am putut,
Sa arate impecabil, grija mare am avut,
Iar pe el, am scris cu pixul, urmatoarele cuvinte :
Catre Posta Romaneasca, semnalez respectuos,
Nu cunosc expeditorul, lucru tare neplacut,
Nu-mi explic coincidenta numelui ce “s-a facut”,
Rezolvati, incurcatura, v-as ruga tare frumos...
Pare valoros coletul, cine stie ce contine,
(Cam un secol, sa tot fie, s-a pierdut alta scrisoare,
Iar de-atunci, se pun afise, amintind de intamplare.)
Nu doresc ca sa-mi ramana, ceea ce nu-mi apartine…
Daca nu mai e in viata, vreun urmas recunoscut,
Preastimate nenea Iancu, responsabil de oficiu,
La muzeu, biblioteca, faceti-mi acest serviciu,
Returnati va rog, pachetul, ce, la posta, s-a pierdut…
Anonim, mai jos semneaza, ADRESANT NECUNOSCUT.
(D.M.G., decembrïe 2010)
