Sub o cripta neagra.
Intr-un cimitir.
In cavoul negru.
Sculptat in safir.
Trista si lasata.
Doar in voia sortii.
Dulce Gabriela.
Printesa a mortii.
Urla lupii in noapte.
Liliecii zboara.
Pe o creanga uscata.
Se aseaza o cioara.
De printre cripte rupte.
Se simte o rece spasma.
Si din cavoul negru mormantu` atunci apare.
Si piatra de pe groapa crapand in doua sare.
Incet plutind se`nalta printesa,o fantasma...
...Dulce intrupare de omat si buza-i viorie.
Pe piept poarta o salba.
Cu mainile de ceara ea tampla si-o mangaie.
Iar fatza e frumoasa ca varu este alba.
Prin vant,prin neguri vine,si norii se astern.
Fug fulgerele-n laturi lasand-o ca sa treaca.
Parea ca e un inger ce trece prin infern.
Si apele cu spaima fig in pamant si seaca.
In cale intalneste.
Un frumos baietel.
Pe loc se indragosteste.
Topita-i dupa el.
Mandru,falnic e baiatul.
Cu par de aur moale.
Si tare e incordat e bratul.
Si umerele-i sunt goale.
El de pe pamant o ridica si pe pieptul lui o pune.
Inima-i zvacneste tare ,viata-i parca se rapune.
Ea se uita se tot uita un cuvant macar nu spune.
Rade doar cu ochii in lacrimi speriata de o minune.
Si barbia io ridica insa ea e ca si muta.
Si o strange tare-n brate si suav el o saruta.
El "O dulce esti tu domnisoara.
O viata te-as iubi.
Si chiar iubirea de-o sa doara.
Cu tine tot as fi.
Ea "O vino dragul meu baiat,
Sa te privesc de-aproape,
Ai aparut ca din senin,
Ai rasarit din ape.
O vin`,odorul meu nespus.
Si lumea ta o lasa,
Devii nemuritor ca mine,
Iar eu sa-ti fiu mireasa."
El "O vin iubirea mea nespusa,
O vin dulce craiasa
Sa fi doar eu barbatul tau
Si tu sa-mi fi mireasa."
Isi simte trupu atunci cuprins de brate reci.
Pe gatu gol el simte un lung sarut de gheata.
Si stie ca de acuma a lui ramane in veci.
Parea un junghi puternic cel lasa fara viatza.
Si sange curge in picaturi cu mia.
Barbatul galben e la fatza.
Se pravaleste la pamant.
Ramane fara viatza.
Dar iar inima ii bate.
Obrazul lui ingheatza.
Se scoala iar de jos.
Si o cuprinde in brate.
Porneste vijelia,in jur e doar mister.
Si-n doua laturi pamantu` deschide usi de fier.
Cu genele lasate pe ochii adormiti.
Frumosi erau si astfel de moarte logoditi.
De maini ei intra inauntru si portile se inchid.
Pe veci pierira`n noapte a maretului mormant.
Cavoul e acoperit cu mii crengi de molid.
Si dupa ei si dragostea pierira ïn pamant.
