Qishta:
la doi ochi ce sunt din fire plini de nur si de simtire
urmeaza ca sa se-nchine vrand, nevrand fiesicine
caci intr-o cautatura viata dau si viata fura
sunt deprinsi tot a supune si-a robi fara caldura
acesti ochi plini de putere n-au zabovit sa gaseasca
cautand cu mangaiere lesnire sa ma robeasca
dar si eu fara sfiala, rob sa le fiu in vecie
le-am dat fagaduiala cu mare statornicie…
vazand astfel de rabdare, piatra-mi zic ca sunt si fier
la ochii tai ma-nchin si ma mira cum nu pier
dar gresesc… a rabda este dator
pt cine-o sti sa te-nteleaga, nu ca un nesimtitor
cata esti intelegand, al meu suflet te iubeste
si se bucura arzand, si de voie se trudeste
primavara se iveste, si iarba incolteste
codrul canta, inima-mi zburda si creste…
REFREN:
ochii mei, saracii ochi, cu-a lor lacrimi necurmate
sa-ti ceara de la cer mila si iertare de pacate
ah, te-ai dus, dulce lumina, din zarea ochilor mei
unde-i viata, unde-i mila ce izvora dintr-ai tai?
Qishta:
printr-a ta dulce suflare din patimi m-am ridicat
gustand para ce aprinde numai amorul curat
ochii si-au pierdut vederea, gura-nchisa spre tacere
obrajii in vestejire, mainile in neclintire
sufletul de trup departe, pe nasalie rastignita
cu inca ceva podoabe de-ale lumii asuprita,
fata ta pare ca rade linistita de pacate
si lumea te prinde cu vederi inlacrimate.
frumusete, nur si haz v-ati dus din vederea mea
caci a zburat la cer azi sotia ce va avea.
dar, lasa fatarnicia si-a obrazului schimbare
caci frumusetea fireasca robeste pe om mai tare…
care inima si suflet intr-a tiranilor firi
de-atata delicatete, de-atatea marturisiri
nu s-ar fi topit ca ceara in fata crudului foc
afara de al tau suflet, unde mila n-are loc
REFREN:
ochii mei, saracii ochi, cu-a lor lacrimi necurmate
sa-ti ceara de la cer mila si iertare de pacate
ah, te-ai dus, dulce lumina, din zarea ochilor mei
unde-i viata, unde-i mila ce izvora dintr-ai tai?
Qishta:
ochii si-au pierdut vederea, gura-nchisa spre tacere
obrajii in vestejire, mainile in neclintire
pieptul intru nemiscare, sufletul in nesuflare
spun ca pentru despartire cu simtire omul moare
si doare, ca n-am cheia sufletului lacat; esti rece
asemenea viforului ce bate de 2 ani ori zece
si vreau sa plece acum cat mai tarziu
ca 7 lumi ma doboara si stiu ca
nu ma crezi nici acum cand la ale tale picioare ma supun si
crede-ma, te ascult, si nimic nu mai aud bun, ci
numai vorbe de-ale tale spunandu-mi ca-s nebun si… si…
in noian de intristare cand s-o afla cineva
cum sa-si mai afle scapare, cand si dragostea nu va
dragoste fii milostiva la amara starea mea
lasa, nu mai sta-mpotriva si blandete iar ti-oi da…
REFREN:
ochii mei, saracii ochi, cu-a lor lacrimi necurmate
sa-ti ceara de la cer mila si iertare de pacate
ah, te-ai dus, dulce lumina, din zarea ochilor mei
unde-i viata, unde-i mila ce izvora dintr-ai tai?
Nasta:
Plini de nur, ati atras inima ce va visa,
prin reduta-ti de spini pasul si-l retragea.
Ceasul amortea in timp, pe chip cladea nori
regrete plangea-n zori, dorinte scuipa-n pori
dar nu-s culori pe care sa le-nteleaga.
De curand te-a visat si inca ma intreaba:
“De ce cand ii cant peste ferestre, ea zambeste?
De ce cand imi calca pragul viselor, pluteste?”
Primeste-l sub Ceru-ti, ningei “te iubesc”,
adoarme-i sub pleoapa-ti, plangei un firesc
“te ador, dar adorm cand de dor doar pot
sa te visez, deci socot sa nu-mi lipsesti in somn”.
Acum ma sting, voi luati-va de mana;
acum aprind iubirea deplina.
Sunt acea suflare a lui de visare ce nu te-mparte cu alte pleoape.
Claditï-va Cerul vostru de dragoste
