Ce frumos e parcul, atunci cand il privesti cu mintea goala si cu cativa
tovarasi. Dar daca ai fi singur, ai putea vedea oamenii flamanzinda cu sufletul care traiesc intr-o
pace si o bucurie falsa, mult preaocupati cu ingustul si vesnicul vis mult prea concentrat al
microcosmosului lor, nu pot vedea pasarile care mor, frunzele care cad si crengile copacilor care se
uita in jos. Este imposibil, ca filosof fiind, sa nu observi toate acestea si sa nu te duca gandul
la faptul ca nu esti mai diferit decat frunzele se ofilesc si dispar, in timp ce bate vantul furios,
oare ce iti poate el spune? Parcul e un mormant! Mortii tac pe veci! Desii au atat atat de multe de
spus!
R.Nastase- Filipescu "Tragedia Existenteï"
