Ochii ei nevãzuþi de mulþi, clipesc uzi noii zile,
În faþa pietrelor de cimitir zâmbeºte spre ruine.
"Ce zi va fi ºi maine? Cã azi e zi cumplitã,
Ce suflet fãrã sunet mi-ascultã acum tãcerea nãruitã
Ce o sã mi-l adoarmã alb ºi cald în puf de criptã,
Sub coasa mea, de umbra neînsufleþitã..."
"Între timp, copilul din om, gândea domol."
"Si timpul trece, timpul trece, rece vânt ce mã petrece spre mormânt.
De ce tot trece, trece rece ºi mã preface în trecut. ªi nu înþeleg de ce,
Curge o lacrimã atât de caldã ºi grea, pe obrazul ei de stea,
Ce adapã pielea ei seacã ºi rea..."
"Timpul e necrutator, trece mohorat. E zece ºi ceva."
Zise privind al vieþii zid ce zace fort, adãpostid privirea, geniului copt.
"Ce dimineaþã cu ochi închiºi de moarte, dar nu-s mort,
Cãci am sã dorm aceastã zi, ºi am sã mor la noapte. Eºti de acord?
Zi! Cãci vreau azi sã visez neîntors, trecutul meu frumos,
Primul ºi ultimul meu pas, privind prin vid sfârºitul luminos
ªi o sã mã gãseºti plângând, zâmbind din toate lacrimile
ªi am sã-mi plâng toate puterile ºi voi fi plâns, astea-mi sunt averile.
Pe faþa mea se vede tot, pânã ºi tu, priveºte-mi chipul!
ªi ai sã-mi zãmbeºti, atunci când plec cu asfinþitul.
ªi vreau sã ºtii, nu te urasc pentru a ta venire
Cãci...
Rasãritul l-am pãstrat mereu în mïne.
