Ma trezesc brusc, ca dintr-un somn prea lung, ma uit in jur
Totu-mi pare atat de cunoscut dar ma simt pierdut ca un orfan in ziua de Craciun
Nu-mi explic aceasta stare,
Am o durere de cap ce ia proportii colosale cu fiecare gura de aer
Campul meu vizual nu capteaza siluete umane, oare
Ma aflu pe alta planeta, alta galaxie, alta dimensiune poate?
Nu se poate, poate doar visez si ceea ce vad eu, de fapt, tine de imaginatie
Desi nu cred, ceva ma impinge sa cred ca totul apartine planului real
Si oricat de mult as respinge ideea nu pot ignora al meu instinct primar
E clar, totul e real
Cerul se intuneca brusc, incepe sa ploua
Cu fulgere, trasnete, furtuna persista o ora sau doua
Eu stau neclintit in tot acest timp
Aud soapte silentioase iar in fata ochilor apar diverse amintiri
Din copilarie, o vad pe mama cum imi spune
Sa vorbesc frumos, sa am respect fata de lume
Vars o lacrima sau doua, cu coada ochiului vad pe jos un ziar aproape rupt in doua
Il ridic, citesc primele randuri si raman socat,
E 15 Septembrie 1999
Inima inceteaza sa mai bata,
Sangele parca ingheata iar mintea mea refuza sa mai creada
Ceea ce ochii mei o obliga sa vada
O fi o farsa? Ma-ntreb in gandul meu
M-as uita spre insa ar fi ironic caci nu cred in Dumnezeu
Sunt numai eu, singur in aceasta realitate vaga
Inspaimantat parca, cu o durere de nedescris in teasta
Doi pasi in fata, peisajul sufera schimbari dramatice
Intunericul dispare fiind inlocuit cu lumina celui de-al 8-lea Soare
Rosu de culoare, orbitoare ce-mi transmite moarte prin sufocare ca Marte
Neasteptate probleme de respiratie
Pot sa jur ca nu sunt victima unor ierburi prea dubioase
Dar lasand aceasta problema in spate
Realizez ca forta gravitationala este coplesitor de mare
Caci sunt inradacinat in pamant
Si vorbim despre aceeasi planeta Pamant
Aceeasi locatie in care m-am trezit confuz la inceput
Dar acum sunt si mai confuz
Legile fizicii parca sunt luate in ras si brusc
Apare o clepsidra construita dintr-un lemn aurit
Al carei nisip curge invers, de la minus la plus infinit
Sunt uimit si timid in acelasi timp
Deoarece sunt martorul unui fenomen inedit
Al carui scop mi-e imposibil de definit
Sunt de necontenit, observ cum totul se schimba in jur
Pana si in aer oxigenul se amesteca cu al mortii parfum
Acest loc pare sa fi fost situat deasupra unui hipocentru
Nu mai exista cladiri, sunt doar ruine
Mult praf, si oameni morti pe-o raza de-un kilometru
Ce se intampla cu universul? Nu stiu
Caut raspunsuri insa ma scufund si mai mult in pustiu
Constat ca insasi existenta este-o enigma neinteleasa
In fond, de ce sunt singura fiinta in viata in momentul de fata?
Din nou, nu stiu.. dar gandul ma poarta imediat spre casa
Iar in secunda urmatoare observ cum gandul mi se materializeaza
Pare-mi-se ca sunt un personaj central in acest mister grotesc
Caci aceasta lume chiar tine cont de ceea ce gandesc
Sau poate doar innebunesc
Cert este ca acum sunt la mine in cartier
Si pot spune ca vizual acesta nu mai e deloc la fel
Este complet distrus, in proportie de 100%
Nu a mai ramas nimic din el, doar numele scris pe-o placuta
Care atarna pe-un perete si se zbate sa nu cada
In iluzia desarta a vremurilor de altadata
Deodata observ ceva ce pare a fi un trup omenesc, sunt sigur
Picioarele ii sunt blocate sub un zid,
Iar el nu raspunde nici macar la un simplu strigat
Alerg spre el inspaimantat, cat pot de repede
Ajuns la el constat ca, de fapt, este-o femeie
Ma uit atent la chipul ei, parca as cunoaste-o de undeva
Isi deschide ochii intr-un final dar abia respira, saraca
Cu un ultim efort isi indreapta privirea spre mine
Si imi spune cu o voce suava:
"Te iubesc enorm, sa nu uiti niciodata, copile"
Apoi se stinge
Apoi ma sting si eu, in interior
Realizand cine este femeia din spatele cuvintelor
"Fiinta frumoasa care mi-ai dat viata,
ce-ai facut sa meriti soarta asta blestemata? "
In jurul nostru este un negru patrunzator
Cand trupul i-i se evapora incet,
Transformandu-se intr-un simplu gand de dor
Sa mor, aceasta este singura mea dorinta
Singurul lucru capabil sa-mi aline suferinta
Prea mare, cu siguranta doar visez
Nimic nu este real, inchid ochii si-ncerc sa ma trezesc
Brusc, ca dintr-un somn prea lung, ma uit in jur
Nimic nu-mi pare cunoscut, si ma simt atat de pïerdut..
