Mai ies pe geam din cand in cand,
Mai rad, mai plang, mai scriu in graba.
Mai ies pe geam din cand in cand,
Mai tu, mai eu, mai noi ca niciodata.
Canta octombrie la pervazul meu cu gura de oras, eram copil si nu stiam ce sa iti las ce sa imi
lasi.
Si am ales sa cad, cand totul era jos, chitara, serenada ta, si patul neintors
Canta cu trac si nu stiam ce sa ii spun. Eram si singur si in nestirea gandului ce sta in drum. Era
frumos afara si aveam si noi niste reprize in care alegeam sa mai visam cu palmele inchise; palme
adanci ce inghiteau ca niste strazi, plimbari, nimeni nu poate sa reziste.
Cand ma inchid afara si tu imi plangi-n gara si ma prefac-n toamna.
Treceau fanfare zgomotoase si zarva ma cam izgonit de vreme ce erau si oameni colorati nu se
complementau, de atata sunete. Nu am tinut cont ca de jos lumea nu ma mai stie, si ma iubeste doar
de la geam si ma priveste din gradina blocului, a domnului de carnaval.
Neobosita mea chitara de piele, acorduri fine. Toate au mastile din chipul tau si nimeni nu te stie.
Doar eu...
Si mai lovea cu palma in chitara, era doar silueta din sangele aprins,
Si mai tipa sa ies fara si eu n-am mai iesit si m-am inchis.
Si azi, m-a prins de mana si mi-a inghitit cheia!
Mai ies pe geam din cand in cand,
Mai rad, mai plang, mai scriu in graba.
Mai ies pe geam din cand in cand,
Mai tu, mai eu, mai noi ca nicïodata.
