Il simt! E prins intr-un film fara colorit parca, dar mereu merge verde ca un cedru prin gloata.
Prins prost in parada poarta o masca cu fata lui. Invincibil! Carnavalu-i pretext sa strea pe val
atat cat e posibil, toti il stiu sensibil, o stea peste siliste, in liniste mereu stins tace, dar
sub este un nestemat blestemat sa caute pace.
Ca noi toti.
El pune mana pe cuvinte, le drumul in lumea lor, aude o gluma buna-n graba si pleaca spre gura de
metro. Desi e o zi frumoasa afara, lui ii place metroul si subteranul citadin. Il face sa creada ca
sub oras e alt oras mai intim, cu flori de mucegai si alte aglomeratii, alte natii caci oamenii se
schimba intre statii. Dar cum iese afara isi pune masca de baiat serios si nu se mai satura de mers
pe jos. Simte ca are sute de magistrale si peroane sub picioare si cuvinte il depasesc in drum spre
un acasa, vezi tu, e o zi frumoasa. Dar uneori nu-i destul, nu-i destul sa zambeasca.
A vazut o domnisoara azi, ea este noua in oras, are abonament nou si o tradeaza, modul stangaci in
care il taxeaza, felul in care calca ingandurata ca scarile ii sunt straine. Ce cauta aici nimeni nu
stie. Se vede ca inca nu ii place drumul, mereu trage de geanta cand o agita vreunu, e inceata si
firava se imbraca colorat, un pardesiu tarziu si un sal matinal alb. Hoata-i futa priviri,
desnodamant zilnic ca recul, ca el n-are are curaj sa o intrebe ce si cum si ramane doar voaior in
decor de drum. Se agita, ca unde se opreste el, nu stie sa iti zica! Acum ceva ani, a vazut o alta
fata-n tren, frumoasa foc, ce foc ardea tot aerul din el. Si a privit-o zilnic pana cand ea a
disparut si speriat ca s-a pierdut, o cauta zilnic prin subteran, tiran cu propria-i imaginatie,
vaslind vise, naufragiat in statie. Cu ochii de felina hranit cu intuneric, focalizand miscari,
pupile dilatate sceptic, sinistru si sintetic pe coridoare lungi, soptind parca ei: "Unde vrei sa ma
duci?"
Si-mi trosneau sinele-n vene cand scriam despre acest om, o poveste a febrelor in doi ce ma trezeste
din somn. Ca m-am visat cu el pe acelasi peron si il vedeam stand stana ca un pumn de beton, il
simteam inima rea, dezamagit ca l-am scris asa, un personaj colaj din curaj cu ochi de stea, tacea
si nu avea curaj sa-mi spuna: "Sunt satul bai sa tac pune-mi vorbe in gura!"
Buna, sti, eu te vad mai mereu pe aici, iau acelasi merou zi de zi si, ma chinui de ceva timp sa-ti
spun ca, imi place de tine, imi placi mult domnisoara, asa cum ma vezi si cum te vad si, as vrea sa
iesim odata.
M-ai inzestrat cu talentul asta bolnav de-a povesti. Tine-mi pasii copile ce-i impart cu straini
plimbati prin mine. M-ai invatat tu riscurile meseriei de-a minti. Nesimtit, nu pot sa scriu, oricat
i-as chinui, un final fericit. Sa fiu, sa fiï...
