"Te tin minte pustiule,langa liceu iarna in bar cu taria-n taria unui fum matinal, ochii sclavi de
ecran, pierdut in meciuri lungi, fumandu-ti timpul pan-acasa prins in fantezi si fulgi. Pierdut
printe borduri cu baietii tai de buzunar, soarta de zar, bizar si haihui un fumoar, al femeilor ce
ti-au trecut prin fata. Ma priveai cu aceeasi scarba-n fiecare dimineata.
Ce urmeaza am gasit scris pe-o foaie in colt de bar, era scris de tine si te tin minte pustiule, ai
scris asa:
"Oameni stau si-nghit esti doar unul dintre ei, scuip alei. Simtind mizeria de pe cruce,
societatea-mi cere sange cand din cer sar scantei. Se cerne cenusa pe capete, se cere cearta si-ti
fura fratii adapostul, sistem dezorientat imbratisand pacea cu brate de monstru. Orice zi e martir
din timpul tau, soldatii pier pierduti intre articulatie si garou, o natie cadou dorului de casa-n
acool, oameni ce si-ar vinde sufletul pe-un inger pazitor. Desprins de sol, des prins prin ceata, un
oarecare, si-s in stare sa te pun in fata mea doar ca sa cad pe moale. Cu pielea tare ca o fabrica
de lanturi, cu cearcani plini de celest ma biciuiesc, plangand coclauri, un inger funest ce-mi pune
lauri ma priveste obosit si ma gandesc ca-i doar o boala trecatoare. Apocalipsa unui vis de tranzit.
O sa plec pe mare, mi-e dor de-un nai, tu n-ai si doare...
Trag, ultimul aer in piept privind sfarsitul, sunt sincer cu tine, soptesc, priveste copile
individul din oglinda, cutia milei, cu puterea ochilor din bucuria zilei! Arde totul ca-n ateu ca
inalt e cerul in scrumiera lui Dumnezeu. Cu "dum, dum" vin tobe, prevestind razboaie, privind
stingher razi-n izvoare, invazi in natii convoaie. Arca lui Noe moderna-n ploaie de spini, cladita
din lemnul unei constiinte fara radacini. Bat la vecini, degeaba! Rabd-n veci cu inima de Praga,
nemiscat ca pe scut scrie scump. Nu-mi musca nimeni din trecut! Si tac, bolnav de suflet trag,
treste-te! Trec ostile, maine-i atac! Si de cladiri inalte se sprijina bun Domnul, trist sprijina
tronul, jelind cu jena lumea plina de jar da tonul si trage apele, potoape calde ca si armele si
arca-si cara marca singura si-n ea in colt prova stau eu, strigand spre cer: Te provoc bai asta-n
doina mea de var inchis si fier! Si imi cant mandru rostul ca n-am ultimul minut sa-mi zic Tatal
Nostru, picuri-mi strica adapostul! Adapa prea mult apele, Doamne, Doamne, unde-mi e aproapele si
aud:
"Te tin minte pustiule,langa liceu iarna in bar cu taria-n taria unui fum matinal, ochii sclavi de
ecran, pierdut in meciuri lungi, fumandu-ti timpul pan-acasa prins in fantezi si fulgi. Pierdut
printe borduri cu baieti tai de buzunar, soarta de zar, bizar si haihui un fumoar, al femeilor ce
ti-au trecut prin fata. Ma priveai cu aceeasi scarba-n fiecare dimineata, pustiule, ma tii mïnte?"""
