Strofa I
Cand florile mor,
Toate-n jur isi pierd esenta,
Dispare totu-n zare nedefinindu-si existenta,
Asa cunosc dementa in mediul natural,
Ultima floare din buchet, e un dar sentimental,
Un gand artificial ma duce la tine,
Cand florile mor...
Dispar zilele senine,
Si port dulcele in vine ca o esenta tare,
Toracele e rosu ca ciresele acrisoare,
Buze de domnisoare, rosi atragatoare,
Ma fac sa-mi fac sperante sub raze de soare,
Sunt un nebun pierdut in culori stelare,
Devin atat de solitar si asta e o stare.
Strofa II
Si cate sunt aici...tra' sa le-ntelegi,
Sunt legi pe care tra' sa le dezlegi,
Volume-ntregi poti s-alegi, arme sa culegi,
Pierdut in fum...intr-o verde mantie de regi,
Asa ma simt in noaptea asta dulce,
Intaia noapte de razboi uite cum se duce...ca
Majoritatea baietilor au ganduri pe cele mai inalte culmi,
Cuvintele in pumni,
Suflete de nebuni.
Asemeni vantului suparat pe papadie,
Natura n-are legi crestine...e parfidie,
E prozodie, accente pe flori, poezi pesemne,
E o tara in care florile mor prea devreme,
Raman catrene, dar nu te teme
Nu demult eram plin de probleme,
Cand florïle mor...lasa semne...
